E un septembrie trist, ajuns târziu. Grăbiți îmi sunt pașii, cuprins de entuziasm îmi e gândul. Copoul pare pierdut în agitația zilei de 12 septembrie, printre zâmbete de copil și lacrimi ocrotitoare izbucnite în ochii părintelui. Dincolo de poarta Școlii Normale, entuziasmul devine teamă. Mă simt rătăcit acolo unde odinioara îmi găseam liniștea. Sunt confuz, nu-mi descopăr emoția cu care eram obișnuit. Devin înconjurat de priviri bizare, cu care îmi dau seama că sunt obligat să fiu de acord. Locul meu nu mai e astăzi aici. Timpul, în graba lui, mi l-a luat, fără voia mea. Nu-i port pică. Știu ca este șansa altuia de a simți ce înseamna a fi elev normalist... Sper că tu, acel altul, vei profita de ea, lăsând frâu liber spiritului Școlii Normale să-ți pătrundă în suflet...
Am scăpat prima lacrimă, e lacrima primei amintiri. Timid, am pășit pragul clasei a IX-a B, urmărindu-mi atent locul din ultima bancă, atins de privirile curioase ale colegilor. A urmat contactul cu primii domni profesori. Am rămas impresionat de calmul vocii d-nei diriginte, d-na. prof. Zaharia. Doar norocul m-a ajutat sa pot rezolva exercitiile pe care d-ul. profesor Iorga m-a ales sa le rezolv, încă de la prima ora de logică. Bucuros, am citit, în fața întregii clase, cele câteva rânduri scrise în limba engleză de d-na. prof. Râpanu. Îmi amintesc cu drag primele sfaturi ale d-nei. prof. Chiorescu, istoria prezentată cu atât profesionalism de d-ul. prof. Sterpu, orele de limbă engleză ale d-nei. prof. Codreanu sau privirea d-nei. prof. Coman, care îmi părea atât de severă la început și care s-a dovedit a fi atât de blândă.
Cu toții, elevi și profesori am trecut prin clipe deosebite și-mi voi permite să vorbesc în numele colegilor mei, spunând că împreună am muncit din greu pentru a reuși, iar efortul ne-a fost răsplătit. Ne-am bucurat de zecile de serbări, oferite de elevii Școlii Normale. Am trăit emoția atâtor festivități, dar și a atâtor examene. Cuprinși de lacrimi am depășit trecerea în neființă a d-ului. prof. Plaeșu sau a campionului nostru, Alexandru Gîngă, oameni pentru care cuvintele nu-și mai au rostul, oameni a căror amintire se pastrează vie în sufletele celor ce i-au cunoscut. Zilele de 8 Martie reprezintă momente unice, pe care nu le voi uita, fredonând încă versurile melodiei ”Astăzi la SNVL”. Împreuna am celebrat 155 de ani de la înființarea Școlii Normale. Înmânând diplome foștilor domni și doamne profesoare ale Școlii Normale, am fost copleșit de măreția spirituală a dumnealor. Sufletul încă mi-e încălzit de primele colinde fredonate în preajma Sărbătorilor de iarnă, alături de colegii mei. Emoția primei iubiri, împliniri sau dezamăgiri, lacrimi sau zâmbete de fericire... nu le voi uita, le voi păstra în adâncul inimii unui, acum, absolvent. Lacrimile mele îmi dovedesc cât imi e de dor...
Ceea ce Școala Normală ”Vasile Lupu” mi-a oferit în acești 4 ani n-aș putea descrie în mii de cuvinte, însă vreau doar sa va mulțumesc, stimați domni și doamne profesoare, pentru îndrumarea și ajutorul pe care mi le-ați oferit cu atâta rabdare și drag. Va urez multă sănătate, astfel încât și alte generații de viitori educatori să se poată bucura de valoarea, talentul și experiența dumneavoastra!
La revedere, Școală Normală !
Te părăsesc acum, dar îți promit că nu te voi uita...
Robert Șuch,
absolvent al Școlii Normale ”Vasile Lupu”
promoția 2007-2011
Foto: Prof. Răduianu Ionel-Daniel
Postări
