...părinți, stimați profesori, colegi și prieteni,
Cu ocazia sfintelor sărbători de iarnă țin să vă urez un sincer și călduros
„La mulți ani!”,multă sănătate, fericire și un an 2012 cât mai bun !
Crăciun fericit !
De-acum studenți... la colindat...
Cand politica dă de industria alimentară...
Să nu filozofăm...
D-na. Prof. Râpanu... să o descrie în cuvinte cei care pot să o facă...
Au trecut 4 ani !?!?
Craciunițele :)
Moșule... ce tânăr ești :))
Sărbători fericite tuturor!
La mulți ani!
În amintirea Școlii Normale...
E un septembrie trist, ajuns târziu. Grăbiți îmi sunt pașii, cuprins de entuziasm îmi e gândul. Copoul pare pierdut în agitația zilei de 12 septembrie, printre zâmbete de copil și lacrimi ocrotitoare izbucnite în ochii părintelui. Dincolo de poarta Școlii Normale, entuziasmul devine teamă. Mă simt rătăcit acolo unde odinioara îmi găseam liniștea. Sunt confuz, nu-mi descopăr emoția cu care eram obișnuit. Devin înconjurat de priviri bizare, cu care îmi dau seama că sunt obligat să fiu de acord. Locul meu nu mai e astăzi aici. Timpul, în graba lui, mi l-a luat, fără voia mea. Nu-i port pică. Știu ca este șansa altuia de a simți ce înseamna a fi elev normalist... Sper că tu, acel altul, vei profita de ea, lăsând frâu liber spiritului Școlii Normale să-ți pătrundă în suflet...
Am scăpat prima lacrimă, e lacrima primei amintiri. Timid, am pășit pragul clasei a IX-a B, urmărindu-mi atent locul din ultima bancă, atins de privirile curioase ale colegilor. A urmat contactul cu primii domni profesori. Am rămas impresionat de calmul vocii d-nei diriginte, d-na. prof. Zaharia. Doar norocul m-a ajutat sa pot rezolva exercitiile pe care d-ul. profesor Iorga m-a ales sa le rezolv, încă de la prima ora de logică. Bucuros, am citit, în fața întregii clase, cele câteva rânduri scrise în limba engleză de d-na. prof. Râpanu. Îmi amintesc cu drag primele sfaturi ale d-nei. prof. Chiorescu, istoria prezentată cu atât profesionalism de d-ul. prof. Sterpu, orele de limbă engleză ale d-nei. prof. Codreanu sau privirea d-nei. prof. Coman, care îmi părea atât de severă la început și care s-a dovedit a fi atât de blândă.
Cu toții, elevi și profesori am trecut prin clipe deosebite și-mi voi permite să vorbesc în numele colegilor mei, spunând că împreună am muncit din greu pentru a reuși, iar efortul ne-a fost răsplătit. Ne-am bucurat de zecile de serbări, oferite de elevii Școlii Normale. Am trăit emoția atâtor festivități, dar și a atâtor examene. Cuprinși de lacrimi am depășit trecerea în neființă a d-ului. prof. Plaeșu sau a campionului nostru, Alexandru Gîngă, oameni pentru care cuvintele nu-și mai au rostul, oameni a căror amintire se pastrează vie în sufletele celor ce i-au cunoscut. Zilele de 8 Martie reprezintă momente unice, pe care nu le voi uita, fredonând încă versurile melodiei ”Astăzi la SNVL”. Împreuna am celebrat 155 de ani de la înființarea Școlii Normale. Înmânând diplome foștilor domni și doamne profesoare ale Școlii Normale, am fost copleșit de măreția spirituală a dumnealor. Sufletul încă mi-e încălzit de primele colinde fredonate în preajma Sărbătorilor de iarnă, alături de colegii mei. Emoția primei iubiri, împliniri sau dezamăgiri, lacrimi sau zâmbete de fericire... nu le voi uita, le voi păstra în adâncul inimii unui, acum, absolvent. Lacrimile mele îmi dovedesc cât imi e de dor...
Ceea ce Școala Normală ”Vasile Lupu” mi-a oferit în acești 4 ani n-aș putea descrie în mii de cuvinte, însă vreau doar sa va mulțumesc, stimați domni și doamne profesoare, pentru îndrumarea și ajutorul pe care mi le-ați oferit cu atâta rabdare și drag. Va urez multă sănătate, astfel încât și alte generații de viitori educatori să se poată bucura de valoarea, talentul și experiența dumneavoastra!
La revedere, Școală Normală !
Te părăsesc acum, dar îți promit că nu te voi uita...
Robert Șuch,
absolvent al Școlii Normale ”Vasile Lupu”
promoția 2007-2011
Foto: Prof. Răduianu Ionel-Daniel
Chip de lut
Mă întorc spre a privi un chip de lut, umezit de sinceritatea a două lacrimi pierdute din infinitul ochilor tăi. Vântul rece le poartă însă departe, dincolo de un suflet rătăcit și singur. Nu-mi pasă, am pierdut puterea de a le prețui și în același timp iubirea ce le poate usca. Glasul care acum spune ”îmi pare rău” pare a fi doar ecoul a ce-a fost cândva. Se stinge așa cum chipul de lut dispare în întunericul unei seri calde de vară, unde, priviri reci și neliniștite descoperă alte figuri împietrite, uitate de vreme. Sunt atât de multe și totuși singure. Ești singur, chip de lut, vinovate fiind ura și disprețul care te-au dominat. Cuvinte reci nasc în ochii tăi alte două lacrimi, pe care caldura unui suflet bun, demn de tine, le va stinge. Mă opresc prin a ierta. Tu, chip, uită iubirea în care n-ai crezut. Iubește și iartă...
Ocean al amintirii
Într-un ocean de lacrimi și-amintiri
Cufundat, sufletul mi-i vinovat.
Uitat, cu speranța că într-o zi,
Ai să-mi șoptești că m-ai iertat.
Pe maluri, gânduri, fotografii,
Dorul primului sărut,
Închise toate-n cufărul iubirii
Să-l deschid, îmi ia atat de mult...
Stau singur la granița tăcerii.
Să plang? Să uit? Să țin ascuns?
Puterea sentimentului iubirii
Pierdut...într-un ocean al amintirii...
Acelaşi eu...
Sunt eu, cel ce-ţi greşeşte, privind în urmă spre umbrele cuvintelor mele. Ce rost au ele, însă, când în suflet e născut sentimentul? E sentimentul unei iubiri neîmpărtășite, ce pentru tine e acum ură. Ea se face vinovată pentru scufundarea în uitare a amintirilor, a gândurilor, a promisiunilor noastre. Pașii trecutului încă mă urmăresc, iar de fiecare dată cand se opresc din a mă atinge, îi aștept, cuprins de lacrimi. Sunt eu, cel care te-a schimbat și care și-ar da totul doar ca tu sa fii vinovată pentru un zâmbet apărut timid, în colțul gurii, trădând mulțumirea. Dacă un zâmbet înseamnă satisfacție, dacă sărutul e dovada pasiunii și a romantismului...ce e lacrima, scăpată pe obrazul ce-ți poarta dorul? De ce lacrimi căzute acum nu pe umărul tau cald? Sunt eu, un veșnic neînțeles, care își caută alinarea acolo unde găsea iubirea. Sunt eu, căzut în plasa dezamăgirilor, prins în brațele uneia dintre ele, în brațele sentimentului devenit indiferență. N-am să uit căldura glasului tău spunându-mi să nu mai plâng sau sinceritatea unui te iubesc. Sunt eu, căruia nimeni nu-i mai spune nu mai plânge, căci tu, copil, m-ai uitat. Rămân ascuns, fugind acum de tine, promițându-ți că n-am să-ți mai fac rău. Fug de tine, copil... și-mi asum greșelile, plătite acum în lacrimi care nu contenesc să se oprească. Sunt eu, același eu care te iubește enorm...
Cântec surd, cuvinte mute
Un cântec surd. Liniștea dintre două paralele, paralele cu un pătrunzător glas al unui flaut trist. Nu vei înțelege niciodată ce cuvintele nu pot explica. Paralele ascunse a doi oameni diferiți se trasează tot mai aproape una de cealaltă, nu-și vor schimba direcția, nici sensul, doar se suprapun. Unde se termină ciclul poveștii a doi copii? Agitație... Rând pe rând, o mamă, un tată, doi părinți, căci părinții sunt doi, se opun, involuntar, atmosferei pătrunzătoare, dirijată de același melancolic flaut. Scriu... Nici măcar nu știu cum sau dacă vreodată am să recitesc aceste rânduri. Ce rost au dacă nu pot explica ce e în gândul meu? Dacă nici măcar ele nu te ajută să înțelegi că doare? Că doare mult. Nu am să pot continua să scriu, nu permit nici unei lacrimi să mă trădeze acum. Ele rămân să aline un suflet paralel, în adâncul lui. E ciudat uneori că poți iubi cu adevărat, dar iubește un suflet ciudat, plin de Tine. Pentru că iubirea înseamnă sacrificiu...
Mi-e dor
Mi-e dor de-un Tine nevăzut,
Mi-e dor de clipe ce-au trecut.
Mi-e dor ca ție să-ți vorbesc,
Să pot să-ți spun că te iubesc.
Mi-e dor de-un Tine nevăzut,
Mi-e dor de-al tău dulce sărut.
Mi-e dor încet să iți șoptesc
Tu, pe tine, te iubesc.
Mi-e dor de-un Tine nevăzut,
Mi-e dor de noi, figuri de lut.
Mi-e dor parfumul să ți-l simt,
Tu, dulce, urmă de alint.
Mi-e dor de-un Tine nevăzut,
Mi-e dor de tine, din trecut.
Mi-e dor de ochii din fotografie,
Lasă-mi-te, tu, doar mie.
A iubi, în cuvinte...
Ti-aș scrie, să-ți pot spune cât de mult te iubesc, dar nu pot, n-am găsit cuvântul potrivit. Mult, te iubesc mult. Nu. Mulți, prea mulți iubesc mult. Nu, nu foarte mult. E prea comun. Te iubesc enorm, enorm de mult. Și, cât înseamnă enorm? Prea puțin față de ceea ce simt cu adevărat. Te iubesc extrem de mult. Nici vorba. Extremitatea e o limită. Iubirea nu are limite. Te iubesc așa cum nimeni nu a făcut-o. Nu. Pentru că nimeni nu o va face. Te iubesc până la cer și înapoi. Dar există un cer, nu și un capăt pentru ce simt.
Cu toate astea, te iubesc! Sincer și necondiționat!
”O iubire acordată ca un premiu pentru calități estetice, morale și intelectuale, o iubire pe care o poți justifica nu este iubire” ( Garabet Ibrăileanu, Adela )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
