Cântec surd, cuvinte mute

Un cântec surd. Liniștea dintre două paralele, paralele cu un pătrunzător glas al unui flaut trist. Nu vei înțelege niciodată ce cuvintele nu pot explica. Paralele ascunse a doi oameni diferiți se trasează tot mai aproape una de cealaltă, nu-și vor schimba direcția, nici sensul, doar se suprapun. Unde se termină ciclul poveștii a doi copii? Agitație... Rând pe rând, o mamă, un tată, doi părinți, căci părinții sunt doi, se opun, involuntar, atmosferei pătrunzătoare, dirijată de același melancolic flaut. Scriu... Nici măcar nu știu cum sau dacă vreodată am să recitesc aceste rânduri. Ce rost au dacă nu pot explica ce e în gândul meu? Dacă nici măcar ele nu te ajută să înțelegi că doare? Că doare mult. Nu am să pot continua să scriu, nu permit nici unei lacrimi să mă trădeze acum. Ele rămân să aline un suflet paralel, în adâncul lui. E ciudat uneori că poți iubi cu adevărat, dar iubește un suflet ciudat, plin de Tine. Pentru că iubirea înseamnă sacrificiu...