Cazul Viorel Mateianu

Un articol care m-a impresionat si pe care mi-am permis sa-l preiau. Crimele comunismului - cazul Viorel Mateianu, cel care ar fi putut ajunge usor cel mai bun antrenor roman de fotbal, un privilegiu si o rasplata a muncii sale, distruse de sistemul comunist.

La început a fost "nebunul ăla", apoi s-a trecut la "omul chiar ştie ce face", pentru ca, în final, toţi - jucători, tehnicieni şi ziarişti, mai ales ultimii - să admită că "e genial"! Viorel Mateianu este acum o legendă. Lumea fotbalului recunoaşte, în unanimitate, că a contribuit enorm la dezvoltarea jocului la finele anilor 70 prin felul în care a pus în practică proiectul cunoscut drept "fenomenul Baia Mare". Şi nu numai atât. Printre discipolii lui Mateianu se numără nimeni altul decât Mircea Lucescu, cel care, la începuturile carierei, n-a ezitat să "fure" meserie de la Viorel. În acei ani însă, omul nu exista în afara sistemului. Iar pe Mateianu, ideea de a revoluţiona fotbalul pe cont propriu avea să-l ducă la pierzanie. În loc să cunoască binemeritata glorie, acest geniu avea să sfârşească marginalizat, acuzat de tentativă de lovitură de stat şi exclus din circuit. ProSport vă prezintă în continuare povestea tristă a omului căruia i s-a răpit dreptul de a deveni cel mai mare antrenor din istoria României.

"Totul a început în vara anului 1976", povesteşte Mihaela, fosta soţie a lui Mateianu (prima femeie procuror din România!), stabilită de câţiva ani la Craiova. Acum, când vorbim, are în faţă vreo cinci caiete groase, pline cu decupaje din ziare de pe vremea când Viorel Mateianu juca sau antrena. N-a aruncat nimic! Totul a rămas acolo, în filele îngălbenite de timp. Poate că amintirile răscolesc, dar fără ele nu putem trăi. "Atunci, Progresul l-a dat afară după ce, în doi ani, promovase echipa din «B» în «A». A pierdut primul meci acasă, cu Craiova lui Balaci, 1-5, şi l-au dat afară. La doar câteva zile după aceea a venit la noi neamţul Treitl, care era conducător la FC Baia Mare. Ca să-l convingă pe Viorel, i-a oferit 50.000 de lei pentru şase luni. Şi din şase luni s-au făcut apoi aproape cinci ani, cea mai frumoasă perioadă a carierei lui de antrenor!".

A revoluţionat sistemul de pregătire

FC Baia Mare era atunci în Divizia B, iar Mihaela spune că "a fost greu pentru Viorel să le câştige oamenilor încrederea în el şi în echipă. Acolo erau mulţi mineri, oameni dintr-o bucată. De-aia l-au şi iubit atât de mult apoi, pentru că nu le-a înşelat aşteptările". În doi ani, FC Baia Mare a promovat în Divizia A cu Mateianu la cârmă. Minunile, însă, de-abia acum urmau. "Mai întâi, în perioada de pregătire, i-a uimit pe toţi, neducându-şi jucătorii la munte, cum făceau toate echipele. El a luat-o din Moldova şi, până la Baia Mare, se oprea în fiecare oraş şi juca împotriva formaţiilor locale. A jucat atunci 18 meciuri în 20 de zile! «De ce să-i urc la munte? Ce antrenament mai bun poate fi decât meciul?», spunea el. De asemenea, altă premieră, nu făcea cantonamente înaintea partidelor. Jucătorii veneau la stadion direct de acasă. «De ce să-i scot pe jucători din mediul lor obişnuit?». Construise o adevărată familie la Baia Mare. Mergeam cu toţii la teatru, la film, la un grătar sau vara la mare, în vacanţă. Cu metodele astea noi ale lui n-a trecut mult până când şi-a atras invidia antrenorilor mai vechi".

De la "momeala mică" la "sacul fără fund"

În primul sezon de «A», 1978-1979, la jumătatea turului, Baia Mare avea patru puncte peste a doua clasată. Rând pe rând, Steaua, Dinamo şi Craiova au plecat cu coada între picioare din "Dealul Florilor", iar lumea fotbalului vorbea doar despre "momeala mică", "momeala mare", "şarpele" sau "sacul fără fund", celebrele scheme ale lui Mateianu. "Nu ştiu nici eu de ce le-a spus aşa", mărturiseşte fosta soţie. "Poate ca să le facă mai atractive. Ştiu doar că stătea ore întregi pe teren cu jucătorii, ca să le exerseze. Cred că le puteau aplica şi cu ochii închişi. Cum au apărut ideile, schemele astea? Din capul lui! El le inventa. Stătea nopţile şi scria, desena, făcea mii de desene, iar dimineaţa îmi arăta mie şi îmi povestea: «Uite de ce aşa aici şi de ce aşa aici!». Nu înţelegeam nici cinci la sută, dar el avea nevoie să se confeseze cuiva. Fotbalul era pe primul loc, apoi noi, familia".

După doi ani, în care a terminat o dată pe locul 5, apoi pe locul 4, a urmat căderea. Iar în primăvara anului 1981, când echipa se bătea la retrogradare, demiterea. "La belle epoque" se încheiase.

Nopţile tactice cu Lucescu

Mihaela Mateianu povesteşte şi despre prietenia lui Viorel cu Mircea Lucescu (foto): "Erau amândoi foarte pasionaţi. Mircea mai venea uneori pe la noi, la Baia Mare, şi stăteau toată noaptea, vorbeau, desenau scheme. Dimineaţa găseam caiete pline cu scheme de joc. Mircea a fost să-i vadă şi antrenamentele, o dată chiar cu toată echipa Corvinului! Dar, spre deosebire de Viorel, Lucescu a fost mai pragmatic, mai cu picioarele pe pământ. Viorel era un visător, un idealist. La el, dacă mergea ceva bine, trebuia să umble el, să aducă ceva nou, ca să meargă şi mai bine. Oricum, Lucescu l-a apreciat mereu pe Viorel, dovadă că la moartea lui a spus: «Înaintea mea a fost Mateianu!»".

Prieten cu Birlic şi Florin Piersic

În anii 60, între fotbaliştii de la Progresul şi actorii Teatrului Naţional exista o strânsă legătură. Primii mergeau la spectacole, iar actorii veneau la meciuri. Mateianu îşi făcuse mulţi prieteni printre artiştii de la Naţional, care i-au dăruit un album cu dedicaţii la împlinirea vârstei de 30 de ani, printre acestea remarcându-se cele ale lui Florin Piersic, Grigore Vasiliu Birlic, Emanuel Petruţ sau Dem Rădulescu. "Mai târziu - povesteşte fosta soţie -, în anii 70, când Viorel antrena Progresul, Dem Rădulescu şi Mihai Fotino, mari fani ai echipei, veneau deseori la noi acasă".

Ce se joacă astăzi în fotbalul mare noi jucam acum 30 de ani! Nea Vio era uluitor

Alexandru Terheş, fost fotbalist FC Baia Mare

Mateianu a fost primul care a adus la noi organizarea jocului, sincronizarea jucătorilor. Eu l-am admirat foarte mult, a fost un pionier în fotbalul românesc. Era sclipitor de inteligent

Mircea Lucescu, cela mai cunoscut antrenor român şi discipol al lui Mateianu

"Tovarăşe Mateianu, trebuie să pierdem cu Steaua!"

Mateianu a ajuns în vara lui 1988 la FC Bihor, unde a disputat celebrul meci cu Steaua, din 25 septembrie, etapa a 7-a. Orădenii au pierdut cu 2-3 după un meci în care au condus cu 2-1, dar pe care n-aveau voie să-l câştige. Asupra antrenorului s-au făcut presiuni infernale, arbitrii au furat ca-n codru, iar centralul Constantin Gheorghe "Vâlcea" (foto jos) a prelungit meciul până când Steaua (aflată în cursă umăr la umăr cu Dinamo pentru câştigarea titlului) a reuşit să înscrie golul victoriei.

Roş-albaştrii nu mai pierduseră de doi ani în campionat. Povesteşte fosta soţie a lui Mateianu: "Cu câteva zile înaintea partidei, pe Viorel l-au chemat în biroul primului secretar al judeţului, Sorcoiu, care i-a spus direct că «trebuie să pierdem cu Steaua!». Şi Sorcoiu, la rându-i, fusese sunat de Ilie Ceauşescu. Viorel i-a răspuns însă că el nu poate merge la jucători să le ceară aşa ceva. Cristian Gaţu, omul Stelei pus preşedinte la FC Bihor, era între ciocan şi nicovală... Şi a venit ziua meciului. 2-1 după prima repriză pentru Bihor, iar la pauză Viorel a fost anunţat să meargă la telefon că-l caută Ceauşescu! Nu i s-a spus însă care dintre ei... S-a dus la telefon, dar între timp de la Bucureşti se închisese. Când s-a îndreptat spre bancă, pentru repriza a doua, s-a intersectat cu Costică «Vâlcea», arbitrul acelui meci. «Ce facem, Viorele?», l-a întrebat arbitrul. «Nu mă mai interesează, eu am demonstrat ce aveam de demonstrat, fă ce vrei!», i-a răspuns soţul meu. În minutul 86, «Vâlcea» le-a dat un penalty celor de la Steaua, iar după vreo şase minute de prelungiri, Steaua a marcat golul victoriei. A doua zi, Viorel a fost chemat iar în biroul primului secretar, care i-a spus: «Tovarăşe Mateianu, ai fost la şase minute să schimbi o întreagă conducere de judeţ!»".

Pentru a înţelege ce însemna, în acele timpuri, o prelungire de şase minute a unui meci, trebuie menţionat că, înainte de 1989, în fotbal arbitrii dădeau foarte rar 60 sau 120 de secunde de timp suplimentar. Regula minutelor adiţionale în funcţie de evenimentele de pe teren a apărut începând cu 1990.

Primul român ofertat de Real Madrid

În 1957, Viorel Mateianu a făcut parte din lotul naţional de juniori care a evoluat la turneul final UEFA desfăşurat în Spania. Pe vremea aceea juca atacant, abia mult mai târziu a trecut pe post de conducător de joc. "La acel turneu final a fost impresionant, iar celebrul ziarist interbelic Pamfil Şeicaru, stabilit în Spania, a fost mandatat de cei de la Real Madrid să-l convingă pe Viorel să rămână în Spania. Îi ofereau bani foarte mulţi la vremea aia, iar Şeicaru s-a ţinut după el până la graniţă, doar-doar l-o convinge. Viorel era însă genul ataşat de casă, de ţară", dezvăluie Mihaela Mateianu.

"A cedat după două luni"

"Viorel n-a înţeles niciodată de ce o echipă de valoare europeană, cum era Steaua, avea nevoie de aşa ceva! Dar nu merg nici pe varianta că din cauza Stelei a făcut el accidentul cerebral în urma căruia i s-a tras, mai târziu, sfârşitul. Au fost multe meciuri din astea, iar stresul unui antrenor este foarte mare. El a clacat la două luni după jocul cu Steaua şi la două zile după ce fusese net dezavantajat într-un meci la Moreni", spune soţia fostului antrenor. Flacăra Moreni era o altă echipă a regimului, satelit al dinamoviştilor şi propulsată prin toate mijloacele spre cupele europene. În acele timpuri, valoarea nedublată de calitatea de protejat al sistemului comunist devenea un defect adesea fatal.

În noiembrie 1988, la trei luni după oribilul meci cu Steaua, Viorel Mateianu suferea primul accident cerebral, cu pareză pe partea stângă. "Totuşi, după recuperare, putea să meargă, să facă lucrurile singur", spune Mihaela. Dar viaţa de antrenor se sfârşise. În 1994, Mateianu a făcut al doilea accident. De data asta, nu s-a mai putut mişca. N-a mai ieşit din casă până când a încetat din viaţă, pe 25 noiembrie 1997.

Când merg la Baia Mare pentru întâlnirea anuală cu foştii jucători ai echipei, mulţi tineri mă salută. Ei nu l-au văzut niciodată pe Viorel, dar îl ştiu din poveştile taţilor sau bunicilor. Asta îmi arată cât de mult a fost el iubit acolo

Mihaela Mateianu, fosta soţie a antrenorului

Articol publicat de Ioan Viorel, in editia de luni, 5 iulie 2010, a ziarului ProSport.