Suflet langa suflet

Cum poti descrie ceea ce e in jurul tau? E un lucru despre care imi doresc atat de mult sa scriu, insa e atat de greu sa-l prezint in cuvinte. De ce aceasta aglomeratie de idei, de ganduri, de chipuri... de suflete? De ce apar multumiri si nemultumiri? Ce sunt ele? De ce un trafic atat de intens? Care e rolul atator intersectii aglomerate, atator cladiri ce par sa domine totul in jurul nostru, care e rolul semafoarelor, cu ce ne ajuta strazile sau trotuarele, la ce ne sunt de folos lucrurile frumoase din jurul nostru daca noi, oamenii, trecem mereu prin aceeasi rutina zilnica?Suntem dominati de nepasare, de lipsa de idei, de absenta vointei de a progresa, de a evolua. Ne multumim cu putin, ne inchidem intr-un spatiu si intr-un timp din care nu vrem sa iesim nu pentru ca nu ne-ar fi mai bine, ci pentru ca nu depunem nici un efort.

Acelasi drum zilnic, acelasi mediu inchis al unui autobuz ce strabate acelasi traseu in fiecare dimineata, aceleasi imagini ce ma inconjoara, insa mereu alte chipuri, alti oameni. Suntem atat de multi, atat de diferiti unii fata de altii, desi ne-asemanam atat de mult prin prisma fizicului. Fiecare cu propriile sale ganduri, fiecare dominat de propriile sale sentimente, fiecare avand propriile sale temeri si complexe, calitati sau defecte. Si totusi, pentru fiecare dintre noi, undeva este scrisa cate o pagina, fiecare are un destin, o soarta. Cineva de Sus are grija de fiecare dintre noi, este acel cineva de care majoritatea am uitat, am uitat sa-i multumim, insa este acel cineva caruia ii cerem ajutorul atunci cand ne e greu, acel cineva caruia mai devreme sau mai tarziu ii vom cere iertare pentru greselile facute de-a lungul vietii.

In aceasta lume, in care binele tine din ce in ce mai greu piept raului, tu esti a lui, iar el este al tau. Un batran isi gaseste loc, unul dintre cele ramase inca libere la acea ora matinala. E unul dintre aceia ce au capatat o anume experienta, unul dintre aceia care au invatat, cu siguranta, ce e suferinta, ce e boala, ce inseamna nepasarea celor din jur, celor ce se vad superiori, dar e cu siguranta si unul dintre cei care au invatat ce inseamna a iubi cu adevarat si a fii fericit alaturi de persoana iubita. Impreuna au trecut prin bune si rele, s-au bucurat si au plans impreuna, au facut fata necazurilor ce i-au lovit pe parcursul vietii, necazuri ce oricum pana la urma ii vor dobori, insa Dumnezeu va avea grija ca ei sa-si ocupe locul meritat acolo ... sus. La fel se va intampla si cu mine, dar si cu tine... candva. Totusi, trecem prin viata fara a invata si a profita de frumos, nu stim sa iubim, nu stim ce inseamna prietenia sau increderea adevarata. Ne mintim, fara a sti ca astfel ne amagim pe noi insine. Ne invartim intr-un cerc, desi ne consideram fiinte sociabile, inteligente. Rareori se intampla sa incercam sa ne depasim anumite limite, sa trecem peste anumite granite ale cunoasterii. Pentru unii solutia rezolvarii unor probleme o reprezinta simpla preluare a ideilor altora, fara a incerca sa dam dovada de creativitate, pe care cu totii o avem undeva, ascunsa, undeva unde asteapta sa fie descoperita si valorificata.

Ma apropii de destinatie, un finish al calatoriei mele, despre care inca nu stiu daca e intr-adevar potrivit. De multe ori, despre lucruri ce ne vor lovi mereu in viata nu invatam in bancile unei scoli sau facultati. Despre acestea invatam doar transpunandu-ne intr-o realitate dura, a ceea ce se petrece in jurul nostru.

Nu stiu a iubi, nu am invatat inca. Am doar 17 ani, sunt un simplu baiat, ca toti ceilalti, un simplu elev al unei simple scoli. Sunt unic cum fiecare dintre noi e, sunt asa cum sunt, cu calitati si defecte. Nu am putut si nu voi putea sa va multumesc pe toti in aceeasi masura, desi imi doresc atat de mult. Ma inspaimanta ideea singuratatii, a izolarii, a inchiderii in sine. Tac, dar tin atat de mult la tine, oricine-ai fi tu, iar tu nu iti dai seama, sau nu vrei sa o faci.

A fost prima dintre ultimile statii ale drumului zilei de luni, 26 octombrie.

Au fost din nou momente in care m-am gandit doar la tine...